Proiecte in implementare
Protectia si promovarea biodiversitatii sitului ROSCI0229 Siriu
- Lansare proiect
- Materiale realizate in cadrul proiectului
- Filme documentare
- Inchidere proiect

Managementul conservativ şi participativ al sitului ROSCI0229 Siriu
- Inchidere proiect
- Materiale realizate in cadrul proiectului


Prezentarea sitului ROSCI0229 Siriu
  • Localizare
  • Relief
  • Clima
  • Geologie
  • Hidrografie

  • Biodiversitate

  • Flora
  • Fauna
  • Habitate naturale

  • Hidrografie

     

           Reţeaua hidrografică din masivul Siriu este tributară rîului Buzău, care adună apele pâraielor care coboară de pe culmile cele mai înalte. Dintre pâraiele cu bazinele cele mai extinse menţionăm: Izvorul Negru şi Bradu la est, Mreaja, Milea, Siriu Mare şi Vâna Mălâei la sud şi Manea, Urlătoarea Mare şi Urlătoarea Mică la nord.

          La obârşie văile au înfăţişare semicirculară, cu un curs de apă destul de efemer. Primăvara sau după aversele de vară, ele sunt mai active şi formează, treptat, în aval, cursuri tumultoase ce transportă volume mari de rocă. Scurgerea cea mai bogată se constată începând de la finele lunii aprilie şi până în iunie (peste 50% din scurgerea medie anuală). În acest interval se înregistrează valori maxime (datorită topirii zăpezii sau a ploilor bogate sub formă de averse) care dau debite foarte ridicate.

          Rocile permeabile şi depozitele ce acoperă versanţii, pe cea mai mare parte cu grosimi de câţiva metrii, permit o infiltrare rapidă a apei şi desfăşurarea unor linii de izvoare în partea inferioară a lor. Ele au debit bogat şi permanent, iar conţinutul în săruri variază în funcţie de compoziţia mineralogică a rocilor sau depozitelor pe care le parcurge. În general, sunt sulfatat-bicarbonatate cu mineralizare mijlocie. Izvoarele de la baza versanţilor alcătuiţi din roci bituminoase, oligocene, adesea au un conţinut ridicat în sulf - Băile Siriu pe rîul Buzău. Tot la Băile Siriu este cunoscut un izvor termal sulfuros, uşor bicarbonatat, a cărui apă are o temperatură în jur de 31 oC.

          Pe platourile aflate la 1400 m altitudine, izvoarele se întâlnesc rar, fie la baza vârfurilor sau crestelor care le domină (Bocârnea pe clina nordică, Mălâia în est şi vest) fie la mijlocul văiugilor care le fragmentează (Bradul). Pe aceste platouri sunt frecvente, în schimb, ochiurile de apă şi mici suprafeţe mlăştinoase.

          Hidrografia masivului este întregită de Lacul Vulturilor, cunoscut şi sub numele de Lacul fără Fund, aflat la est de culmea Mălâia, la o altitudine de 1420 m; lacul este cantonat într-o cuvetă de origine crio-nivală, are o suprafaţă de 1 ha, o adâncime maximă de 2 m şi este alimentat din ploi şi din izvoarele de la baza grohotişului. El este lipsit de vegetaţie şi este situat în spatele unor valuri de grohotiş vechi acumulat aici în timpul pleistocenului superior, când pe marile înălţimi carpatice dominau gheţarii, iar aici procesele de ingheţ-dezgheţ. Pe latura de vest, la poalele culmii Mălâia, se găseşte o manta de grohotişuri, ele reprezentând depozitul în care se cantonează însemnate cantităţi de apă ce asigură alimentarea lacului.

          La nord de acest lac, la 1450-1460 m altitudine, există o altă microdepresiune, cunoscută sub numele de Lacul Sec, în care se găseşte o mlaştină care pe ansamblu ocupă o suprafaţă de circa 2 ha. Aceasta are formă dreptunghiulară şi prezintă mici ochiuri de apă, adânci de 10-20 cm, alimentate din ploi şi mai puţin din izvoarele de la poalele culmii Mălâia. Mlaştina s-a dezvoltat prin colmatarea, în special cu Sphagnum, a unui lac de adâncime mică.

          În masivul Siriu mai există câteva ochiuri de apă între valurile de alunecare. De asemenea, există urme ce atestă existenţa în trecut a unor lacuri de baraj natural pe văile Mreaja şi Siriu (în amonte de Prigonu) care, ulterior, au fost drenate.

    INFO! - Vezi Pliant Jandarmerie Montana in PDF

    Copyright @ 2010 - 2016 Consiliul Judetean Buzau